joi, 25 martie, 2010

blaga şi 2005

..::..

"Teatrul e... un om". Acesta este unul dintre răspunsurile târgumureşenilor (de tot felul) la întrebarea "ce e teatrul?" Întrebarea era pusă de cei din "gaşca nebună" de la Turnul Măcelarilor. Ironia sorţii: în turnul în care deunăzi măcelarii tranşau hălcile de carne spre îndestularea poporului, astăzi se tranşează sentimente, stări, situaţii. Aşa şi e normal în societatea noastră de consum: înainte să produci ceva trebuie făcută analiza pieţei, cererea din partea consumatorilor. Iar târgumureşenii au cerut aşa ceva: un teatru „altfel”, sub un acoperiş de ţiglă, între pereţii unui bastion prăfuit şi uitat. Şi ce să faci cu 4 reflectoare vechi de când lumea, un dimmer stricat şi nişte obiecte vechi? Mai adaugi un text, trei actori prieteni, un regizor şi un tablou alb, „pe fundal alb” şi îţi iese „Artă”. Lumea aude minunea şi vorba zboară. Acolo sub acoperiş se întâmplă ceva. Altfel. Dar normal. Sau nu. Mai degrabă firesc. Da. Al dracului de firesc, chiar enervant.

Şi reflectoarele se înmulţesc, apar culisele, zecile de kilometri de cablu, dimmerul se repară, oamenii sunt mai mulţi, se formează o gaşcă. Apoi apar programările de spectacole, semn că e o treabă serioasă. Lumea începe să vorbească despre asta. Nici taximetriştii nu mai strâmbă din nas la destinaţia „TEATRU 74”, primul semn că locul a devenit cunoscut.

Şi prietenii aduc prieteni iar gaşca se transformă în public. TEATRU 74 devine din loc de întâlnire, într-un mod de a fi. Anii trec, actorii vin şi pleacă, poeţii vin şi îşi lansează cărţile, intelectualii îşi prezintă părerile, muzicienii îşi cântă muzica, publicul îşi mângâie noul copil: TEATRU 74. Copil ce creşte de la an, la an o dată cu generaţiile care îi calcă pragul. TEATRU 74 devine un brand spre bucuria unora şi în ciuda altora. Un brand construit din efortul unor oameni care au visat că vor face un lucru de care să se bucure. Şi ei dar şi ceilalţi.

La 7 ani, majoritatea copiilor încep şcoala. La 7 ani de existenţă, TEATRU 74 îşi numără oamenii din jurul său. Şi nu sunt puţini. Pentru că, nu-i aşa, „teatrul e... un om”. Iar când în jurul său stau alţi oameni înseamnă că treaba e cât se poate de serioasă.

laurenţiu blaga, cultura.in.mures

..::..

2005.

crize. lume nouă.

edmond. cristi juncu.

unidrama. şi mai multă lume nouă.

..::..

25.03.2010
21:09

marţi, 23 martie, 2010, partea a doua

2004

..::..

mircea sorin rusu a fost la artă.

În această toamnă au apărut în oraş primele afişe ale recent înfiinţatului teatru - mai precis în 27 martie 2004 - în cadrul Centrului Multimedia Dramafest din Târgu-Mureş, Teatru 74. Nu sunt primele reprezentaţii, aici s-au mai prezentat spectacole şi înainte de vacanţa de vară, dar ele au avut loc în cadru mai restrâns, acum însă trebuie trecut examenul publicului larg. Judecând după prima producţie prezentată în această toamnă, Artă de Yasmina Reza, examenul este trecut cu brio. Tânărul teatru se recomandă deja ca o instituţie care caută valoarea, sub orice formă ar fi ea, pentru a o prezenta publicului în ambalaje atractive, dincolo de care, în acest caz, există şi substanţă. Cu acest spectacol Teatru 74 a ridicat foarte sus propria ştachetă, de aceea, tot ce sperăm este să o menţină acolo unde e acum, ba chiar, de ce nu, să o înalţe şi mai mult.

..::..

artă? doi timp care se ceartă pe un tablou alb, cu dungi albe. artă? şi un al treilea care îşi caută capacul de la marker. artă? se ceartă, se supără definitiv, se împacă şi aruncă măsline în tabloul alb cu dungi albe. artă?

artă.

..::..

nu vreau decât să-ţi spun ceva. ascultă-mă.

..::..

după care artă s-a plimbat prin ţară. (click click)

23.03.2010
21:09

marţi, 23 martie, 2010

2003

..::..

la început a fost nimic. un spaţiu gol cu nişte scări care urcă spre un alt spaţiu gol.

..::..

mături, reflectoare, scaune, idei, discuri, cabluri, discuţii. şi calm. mult calm, că aşa se rezolvă toate când crezi în ceea ce faci. (click click)


..::..

într-un spaţiu gol, un om urcă pe nişte scări.

ăsta să fie oare teatru?

..::..

23.03.2010
15:41

joi, 18 martie 2010

CASSA 3, în vorbe şi imagini

..::..

CASSA 3, la al doilea concert la 74, a fost cassa 74. sau turnul plin. plin până pe mese cu beri, răcoritoare, încălzitoare şi scrumiere. şi cînd nu s-a mai putut, cu picioare pe mese. casa noastră e mică, dar cu suflet mare.

ca orice concert care se respectă, a început cu o mică întârziere. Vedeta serii, vali. na, te-am pârât. să nu mai faci. ai frânt vreo trei inimi până ai ajuns.

..::..

în timp ce se scrie această postare, se întâmplă concertul ODYSSEY. oameni cu suflet frumos.

..::..

concertul a început liniştit, cum e normal când vali întârzie. pe parcurs, lui ede i s-a pus pata pe o masă din faţa lui, pe care a urcat de câte ori a simţit să cânte şi pentru cei care ascultau din uşă.

ture intensive de coveruri, tot unul şi unul. după care, nu-i aşa, ture intensive de karaoke. live. paul din AndărCavăr şi andi au spart gheaţa (şi boxele) cu 'bitter sweet symphony.  după care un another brick in the wall, versiune de 10’, combinaţie CASSA 3 şi AndărCavăr. pentru că, nu-i aşa...

pe rând, au cântat cu multă pasiune şi curaj, rareş, adi, iustina, costin, dani,...

CASSA 3 a mulţumit, 74 a mulţumit.

..::..

ţi-o plăcut?

mi-o plăcut, cum nu?

..::..

CASSA 3, în imagini (click click)

20.03.2010
00:41

luni, 15 martie 2010

a fi sau a nu fi. vulgar.

Fluturaşi

Edmond vine pe stradă-n jos. Un tip împrăştie fluturaşi.

Tipul: Încercaţi... încercaţi...  Asta-i ceea ce căutaţi... Luaţi-l... Vă dau ceva... Luaţi...

(Edmond ia fluturaşul.)

Deci: este că asta căutaţi?

 

..::..

 

HOŢII, de Conor McPherson. În regia lui Cristi Juncu. Cu Theo Marton, Marius Turdeanu, Cătălin Mîndru. Premieră, 16 octombrie 2009, Teatru74 Tîrgu-Mureş. (click click)

 

După, Raluca Blaga zice că cineva ştie să citească dincolo de rândurile textelor. Nu zic cine. E surpriză. Bine, zic. Cristi Juncu. (click click).

o ora și jumătate de spectacol, după care cobori scările și te așezi liniștit în cafenea și o stare de bine te învăluie. Tot ea. Dar bine, ea a fost la premieră. La sediu. În unul din cele 74 de scaune. O fi altceva.

 

HOŢII, la Bucureşti, pe 30 ianuarie. 2 reprezentaţii

După, Cristina Rusiecki zice că tot ce trebuie să facă un actor e să urmărească povestea spusă de dramaturg, să transmită textul și sensurile în modul cel mai ușor de înțeles. (click click)

Montarea lui Cristi Juncu tratează problemele eterne în notă relaxată, fără violență și fără a face mare caz de ele. De aici decurge și starea de bine lăsată de unul dintre cele mai reușite spectacole ale anului trecut. Tot ea. Dar bine, ea a fost la Act, în Bucureşti. O fi şi acolo altcumva.

 

HOŢII, la Ploieşti, pe 8 martie.

După, pe site-ul primăriei din Ploieşti (click click)

Conducerea Teatrului Toma Caragiu Ploieşti, teatru fidel spectatorilor săi cărora le propune constant texte şi spectacole cu o înaltă valoare artistică şi educativă, regretă nespus „accidentul” prin care spectacolul cu piesa Hoţii, a Teatului 74 din Tg. Mureş, a fost programat în data de luni 8 martie, şi care, în ciuda bunelor recomandări ale presei de specialitate, a practicat un limbaj pe alocuri trivial.

După care, în evenimentul zilei de azi…(click click)

 

HOŢII, la Braşov, Centrul Cultural Reduta

Comentariu pe blog, din partea doamnei Laurei Vacareanu, 

In ton cu vechiul slogan, “Cu televizorul, ati prostit poporul”, iata azi lansez unul nou: “Reduta distreaza tuta”. Seara de 11 martie aduce in istoria teatrului brasovean o trista premiera: piesa “Hotii” de Conor McPherson, jucata de o trupa de la Teatrul 74 din Targu Mures. Biletele au fost distribuite in principal in liceele brasovene si, ca atare, sala a fost plina de elevi si profesori. In afara faptului ca traducatorul confunda naturaletea cu obscenitatea si arta dramatica e transformata intr-un balci vulgar  ...................(click click)  Va invit sa va retrageti la periferie si sa muriti in carciumile de acolo! Underground!

Printre rânduri sunt nişte puncte puncte care vă duc la postarea unde e inclus comentariul integral. 

 

Înainte de asta, pe mail

Felicitari,atat vroiam sa spun.Felicitari pentru ca in seara asta,la Reduta(Brasov) ati fost minunati,chiar daca publicul nu v-a meritat.

Felicitari pentru ca ati continuat sa fiti actori atunci cand orice om obisnuit ar fi parasit scena.

Ati reusit sa impresionati macar un om,si,macar pentru atat,merita. 

(Pentru Theo Marton, Marius Turdeanu, Catalin Mindru -sperand ca o sa ajunga sa il citeasca)

Alexandra.

 

 

După care HOŢII au fost la Cluj-Napoca, în Nocturne, la Teatrul Puck. N-a ieşit nimeni. Au râs.

 

 ..::..

 

Edmond: (citind fluturaşul) E-adevărat ce...?

Tipul: Vi l-aş fi dat dacă n-ar fi fost?

(Edmond iese citind fluturaşul. Tipul îşi continuă discursul.)

Încercaţi...

 

(EDMOND, de David Mamet, regia Cristi JUNCU)

 

..::..

 

vino la HOŢII. râsul dăunează grav vulgarităţii. 

 

..::..

15.03.2010
23:43

Arhiva

  • [-]2010(12)
    • [-]Iunie(2)
    • [-]Aprilie(3)
    • [-]Martie(6)
    • [-]Februarie(1)

Categorii

Ultimele comentarii

dr
29.03.2010 22:45
de ce or fi plecat liceenii din sala?
18.03.2010 12:15
raspuns la protest
16.03.2010 11:06
sa dai drept la replica la dreptul la replica...
16.03.2010 09:55

Parteneri Principali

  • Parteneri Principali

Parteneri

  • Parteneri

Parteneri Media

  • Parteneri Media